Trebuie să luam medicamente împotriva greţurilor în timpul sarcinii?

Medicamente sarcina

Femeile gravide care au greţuri severe în timpul sarcinii, vor lua medicamente împotriva greţurilor numai la sugestia medicului. Aproape o treime dintre femei suferă de „greaţă severă” în timpul sarcinii, iar unele cazuri sunt atât de grave încât necesită chiar şi spitalizare.

Un medicament anti-greaţă poate fi recomandat în cazul în care simptomele sunt severe. Dar este mai bine să evitaţi medicamentele când sunteţi însărcinate (inclusiv cele pe bază de plante; adesea conţinutul lor este incert). Cu toate acestea, sunt câteva medicamete folosite de câţiva ani şi care se consideră a fi sigure. De exemplu, multe femei au folosit prometazina sau cyclizine iar în privinţa lor nu există nici o dovadă că ar face rău copilului. Nu luaţi niciun medicament fără aprobarea medicului!

Cu toate acestea, o analiză publicată de Colegiul Regal de Obstetrică şi Ginecologie a sugerat că femeile, de multe ori, nu iau medicaţie din cauza temerilor că ar putea dăuna copilului nenăscut.

Medicii recomandă, în general, ca femeile să apeleze la remedii naturiste pentru a trata greţurile matinale, cum ar fi suplimentele de ghimbir. În anii 1950, mii de copii s-au născut cu severe probleme de sănătate după ce mamele lor au luat talidomidă, un medicament care ar fi tratat aceste afecţiuni.

Cu toate că multe mămici ar da orice să existe o soluţie sigură de a scăpa de greţuri, după cazurile legate de talidomină, riscul pe care şi l-ar asuma este mult prea mare. “Mai degrabă aş suferi eu decât să risc sănătatea copilului meu” declară cele mai multe mămici.

Foto: http://www.flickr.com

Recomandari Despre-copii.com

Vitaminele prenatale reprezinta un subiect fierbinte in zilele noastre. Ok, stim cat de important este sa luam vitamine inainte de a ramane insarcinate  si in timpul sarcinii si alaptarii copilului.  Totusi, sunt si unele lucruri pe care trebuie sa le stii despre aceste vitamine prenatale.

citeste continuarea ...

Cat de importante sunt vitaminele prenatale in sarcina?

O dieta sanatoasa este cea mai buna modalitate de a obtine vitaminele si mineralele de care organismul tau are nevoie – dar, chiar daca mananci sanatos in fiecare zi, s-ar putea sa …

citeste continuarea ...

Cat de periculos este fumatul in timpul sarcinii? Fumatul in timpul sarcinii afecteaza sanatatea ta, dar si a copilului atat inainte dar si dupa ce copilul se naste.

citeste continuarea ...

Alimentaţia este foarte importantă în timpul sarcinii. Există substanţe specifice de care organismul tău are nevoie pentru a ajuta copilul să crească şi să dezvolte sănătos. În acelaşi timp, există unele alimente de care trebuie să te fereşti.

citeste continuarea ...